Cand stau pe scaun intr-o camera ostila
Nu pot sa nu ma gandesc la lumina
La tot ce e, ce-a fost si ce va fi
La ultima dorinta, de-a trai.
Purced spre ganduri necurate
Spre locuri si timpuri nemarcate
Dar cand defapt incerc sa strig :
Viata-i simpla ! De ce ma complic ?
Gandesc la zilele trecute
Cu toate femeile avute si pierdute
Cand din senin imi amintesc
Ca n-am pe cine sa iubesc.
Nu ma urasc pentru ca sunt asa cum sunt
Realizez ca ma pot bucura de vant
De clipele frumoase si de ploaia de vara
Fara macar ca bucuria sa-mi dispara
Dar totusi, nu locuiesc intr-o vila
Am doar o camera ostila
Nu am iubiri sau vise neimplinite
Am doar clipele si amintirile trecute.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu